Luceafărul ne luminează, dar nu ne salvează la Bac.

03.07.2025


De ce subiectul III de la Bac nu mai are legătură cu realitatea elevilor de azi.

    Când ne gândim la proba de Bacalaureat, mulți dintre noi se sperie, mai ales când vine vorba despre subiectul al III-lea de la proba de Limba și Literatura Română. Acesta presupune efectuarea unui eseu despre un curent literar, un autor sau o operă studiată în liceu. La prima vedere, acesta pare un exercițiu normal pentru un examen. Însă, dacă ne uităm mai atent, putem realiza că acest subiect a rămas ancorat în trecut, în timp ce lumea a evoluat, la fel și elevii. Astfel, acest subiect nu mai reflectă nevoile sau realitatea unui elev din ziua de azi.

Într-o lume a AI-ului, a crizelor globale și a rețelelor sociale, elevii sunt obligați să scrie despre idile pastorale, porcari, iubiri infidele și diferențe mult prea mari de vârstă, care ajung a fi idealizate. În timp ce în jurul nostru se vorbește despre identitate digitală, sănătate mintală, sustenabilitate și migrație, noi trebuie să ne întoarcem obsesiv la teme agrare, jertfe mitice și coduri etice din secolul XX. Însă toată lumea se așteaptă ca noi să fim cei ce vor ajuta lumea să evolueze. Cum am putea noi să facem asta, dacă suntem crescuți într-un mediu în care constant suntem obligați să idealizăm trecutul?

Suntem obligați să învățăm pe de rost despre cultura românească, fără însă să o simțim cu adevărat.

Ni se cere să dezvoltăm pagini întregi despre cum Ion iubește pământul mai mult decât pe propria soție, despre cum Harap-Alb evoluează prin probe de inițiere sau despre cum Nechifor Lipan este emblema demnității în moarte. Nu se contestă importanța culturală a acestor opere, însă acestea aparțin unei alte epoci, cu diferite tradiții și identități. Dar ceea ce este incontestabil este nevoia de actualizare a felului în care sunt predate și examinate. În loc să vorbim despre impactul cultural pe care l-au avut aceste opere, suntem obligați să ne rezumăm la a le comenta într-un limbaj standardizat al comentariului școlar și să le tratăm de parcă sunt niște relicve sacre, niște comori, neavând ocazia de a valorifica și operele sau artiștii contemporani.

Din cauza acestui comentariu standardizat pe care suntem obligați să îl învățăm, capacitatea noastră de a ne dezvolta gândirea critică scade, deoarece nu suntem încurajați să ne formulăm propriile opinii sau să conectăm ideile acelea cu societatea în care trăim. Orice abatere de la formulările stabilite este penalizată cu scădere de puncte din nota finală. Acest test de memorie oprește stimularea creativității și capacitatea de a analiza textele.

"Consider că ar trebui să avem mai mulți autori mai noi și poate și niște autoare (femei)."

Aceasta este părerea unui elev de clasa a XII-a, obținută în cadrul unui interviu realizat de Uniunea Elevilor Reprezentanți din București și Ilfov, care tocmai susținuse proba de Bacalaureat la Limba și Literatura Română. O opinie des întâlnită, majoritatea elevilor declarând că operele nu sunt potrivite contextului actual și ar trebui actualizate și cu alte opere contemporane. Astfel, a cui opinie ar fi mai relevantă decât a unui copil care s-a străduit un an pentru a învăța comentarii și știe cât de dificil e să înțelegi opere pe teme aproape dispărute în zilele noastre?

Pentru a face subiectul III mai relevant și mai apropiat de realitatea elevilor, ar fi necesar să se introducă în programă și în examen opțiuni care să dezvolte și să stimuleze gândirea critică și exprimarea liberă. De exemplu, oferirea unei libertăți mai mari în alegerea operelor ar putea schimba radical modul în care elevii se raportează la literatură, aceștia să aibă opțiunea de a alege să comenteze fie un clasic, precum Mihai Eminescu, fie un autor contemporan menționat în materia pentru proba de Bacalaureat. De asemenea, cerințele ar trebui să fie formulate astfel încât elevul să fie încurajat să se exprime liber, nu doar să reproducă informații învățate pe de rost. Astfel, subiectul III ar deveni mai mult o legătură între autor și cititor, un loc în care elevul să poată să aducă propria perspectivă, iar literatura nu va mai fi percepută ca un subiect învechit, ci ca o sursă de înțelegere a lumii în care trăim.

În concluzie, subiectul III de la proba de Bacalaureat la Limba și Literatura Română nu mai este actualizat la vremurile de astăzi. Actualizarea materiei și a operelor este absolut necesară, nu pentru că Bacovia sau Ioan Slavici nu ar fi importanți, ci pentru că elevii de azi au nevoie de un examen care să le respecte inteligența, gândirea critică, spiritul de creativitate și să le ofere șansa de a exprima cu adevărat ce gândesc ei. Suntem obligați să învățăm pe de rost despre cultura românească, fără însă să o simțim cu adevărat.


redacție: Giușcă Alexia Maria

Alte articole interesante


În fiecare zi, mergem la școală cu speranța că vom învăța ceva care chiar contează. Ceva care să ne ajute în viață, nu doar la un examen. Uneori simțim că profesorii chiar își doresc să facă orele altfel, mai interactive, mai apropiate de realitate, mai adaptate lumii în care trăim.

Bacalaureatul, cel mai important examen din viața unui licean sau chiar a unui student, are rolul de a orienta copiii către un anumit viitor, în funcție de eforturile depuse de fiecare, încurajându-i să învețe cât mai mult posibil și, de asemenea, să își dezvolte gândirea critică.

Share
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți