În fiecare zi, mergem la școală cu speranța că vom învăța ceva care chiar contează. Ceva care să ne ajute în viață, nu doar la un examen. Uneori simțim că profesorii chiar își doresc să facă orele altfel, mai interactive, mai apropiate de realitate, mai adaptate lumii în care trăim.

Dar, în practică, chiar dacă un profesor știe ce ne-ar fi cu adevărat util, nu are voie să se abată de la planul strict impus. Ajungem să memorăm zeci de formule pe care, peste zece ani, nu le vom mai folosi deloc, dar nimeni nu ne învață cum să ne descurcăm în viața de zi cu zi. Nu știm cum să vorbim în fața unui public, cum să ne prezentăm la un interviu sau, uneori, nici măcar cum să plătim o factură. Problema nu e lipsa de interes a profesorilor, ci lipsa de libertate pe care o au aceștia în sistem.

Și nu e vorba despre o singură materie. Suntem afectați, ca elevi, în toate domeniile. La istorie, în loc să învățăm cum ne-au influențat evenimentele din trecut sau cum putem evita greșelile trecutului, suntem obligați să memorăm nume, date și tratate. La fizică, în loc să analizăm fenomene din jurul nostru, ne limităm la formule fără context. La limba română sau engleză, două materii esențiale, în loc să exersăm discursuri, interviuri sau să învățăm o gramatică utilă, repetăm la nesfârșit comentarii sau noțiuni predate identic în fiecare an.

       Cum ne putem aștepta ca elevii să știe ce sunt taxele, cum se plătește o factură sau cum se scrie un CV, dacă suntem lăsați să ne învățăm singuri lucruri esențiale care ar trebui predate la școală?

E suficient să ne uităm la cât de ușor se transmite dezinformarea, știrile false sau lipsa de interes față de politică. O simplă oră de educație civică sau științe politice, făcută corect, ar putea schimba mult. Lumea nu știe care e diferența dintre Guvern și Parlament, ce înseamnă o moțiune de cenzură sau cum se transformă un proiect de lege într-o lege reală, care să ne afecteze direct.

Nu se cere o revoluție în sistem. Nu se cere ca profesorii să aibă libertate totală. Se cere doar un minim de spațiu pentru a introduce activități reale: exerciții de vorbit în public, dezbateri, proiecte, lucruri care ne ajută efectiv. Ce primim, în schimb, sunt lecții teoretice și exerciții mecanice. Da, pot fi utile și ele, dar nu în exces, și cu siguranță nu fără legătura cu viața de zi cu zi.

       Vina nu e a profesorilor. Nici pe departe. Este a celor care decid materia, structura programei și stabilesc ce competențe "ar trebui" să aibă un elev. Iar dacă mai există profesori curajoși care încearcă să iasă din tipar, știu că riscă sancțiuni dacă nu respectă programa.

Educația și școala ar putea fi mult mai mult decât 7 ore pe zi într-o bancă și un examen la fiecare câțiva ani. Ar putea fi un spațiu în care învățăm să gândim, să vorbim, să colaborăm și să ne exprimăm. Un loc care să ne pregătească pentru viață, nu doar pentru un test care, de multe ori, nu face decât să adauge anxietate și presiune.

       Este nevoie de o schimbare. O schimbare absolut necesară. Un proiect de lege bine gândit poate influența viitorul a mii de copii. Un proiect care să reflecte atât nevoile profesorilor, cât și ale elevilor. Ceva real, eficient și adaptat prezentului.

Poate că acum nu avem puterea să schimbăm întreaga programă. Dar putem începe prin a spune lucrurilor pe nume și prin a trage un semnal de alarmă. Iar adevărul este simplu: profesorii nu sunt problema. Problema este că, în loc să ne pregătească pentru viață, sunt forțați să ne pregătească doar pentru examen.

Este timpul ca sistemul să vadă în noi mai mult decât niște cifre sau medii generale. Suntem viitorul acestei țări. Și merităm să fim tratați ca atare.

Iar pentru asta, primul pas este să nu mai tăcem.

redacție: Giușcă Alexia Maria